Stafilococii sunt bacterii de forma rotund-ovala (coci), gram pozitivi (se colorează cu colorant Gram), cu un diametru de 0,5-1,5 mm, dispuși caracteristic in grămezi (ca si ciorchinele de strugure). Genul Staphylococcus cuprinde aproximativ 27 de specii de stafilococi, dintre care cele mai des asociate cu infecții umane sunt in ordinea frecventei: Staphylococcus haemolyticus, Staphylococcus lugdunensis, Staphylococcus saprophyticus si Staphylococcus schleiferi. 

         Pot produce o gamă largă de infecții, a căror gravitate și localizare variază de la infecții superficiale ale pielii până la infecții ce pun viața în pericol, ca de exemplu septicemia sau meningita.

        În funcție de capacitatea de a secreta o enzimă numită coagulază (care poate coagula plasma), stafilococii se împart în coagulazo-negativi și coagulazo-pozitivi. Stafilococii coagulazo-negativi sunt ubicuitari (se găsesc peste tot), făcând parte din flora normală a organismului, găsindu-se în orofaringe, tractul gastro-intestinal și uretra anterioară. Produc frecvent infecții intraspitalicești, ei fiind rezistenți la unele dezinfectante și antiseptice sau apar la cei cu diverse corpuri străine (proteze, grefe, catetere etc.).

Supraviețuiesc îndelungat pe suprafețe uscate. Transmiterea se poate face direct interuman sau prin intermediul unor obiecte (prosoape, lenjerie).

       Dintre stafilococii coagulazo-pozitivi, o singură specie este patogenă pentru om: Staphylococcus aureus sau Stafilococul auriu, numit astfel după culoarea galben-aurie a coloniilor bacteriene obținute pe medii de cultură.    

       Denumirea lui Staphylococcus aureus vine de la pigmentul evident când se cultivă pe medii de cultură, care, la această specie, este cel mai frecvent galben-auriu, dar poate fi și alb, în timp ce la Staphylococcus epidermitis este alb iar la Staphylococcus saprophyticus este citrin. Stafilococul auriu rezistă 60 de minute la 60 °C, supraviețuiește în produse uscate câteva luni și rezistă la acțiunea alcoolului etilic 70° aproximativ 10 minute. Se găsește în mod normal pe pielea și mucoasele omului, dar și a altor mamifere precum și la păsări. Este prezent pe mucoasa nazala la 30% dintre persoanele sănătoase, procentajul fiind mai ridicat la personalul sanitar din spitale, pacienți dializați, diabetici și cei ce folosesc droguri intravenoase. Colonizarea nou-născutului cu stafilococ auriu are loc la nivelul bontului ombilical, suprafața pielii și zona perineală.

      Pentru a înțelege cum reușește această bacterie să patrundă, să infecteze și să se raspândească în organism, în ciuda mecanismelor de apărare proprii organismului, și cum se explică varietatea clinică a afecțiunilor determinate de stafilococ, este important de cunoscut structura acestuia și modul de acțiune. Stafilococul auriu (S. aureus) își exercită patogenitatea atât prin structura sa cât și printr-o multitudine de enzime pe care le produce. Astfel:

• capsula (un strat subțire care învelește bacteria) protejează bacteria de acțiunea celulelor și mecanismelor de apărare ale organismului (fagocitoză, leucocite, macrofage) și favorizează în același timp aderența bacteriei de catetere și de alte materiale sintetice: proteze valvulare, proteze articulare, șunturi, grefe
• peretele celularal bacteriei conține mai multe substanțe care declanșează reacțiile inflamatorii în organism, stimulează sinteza de pirogeni endogeni (substanțe sintetizate în organism care determină apariția febrei) și inhibă mecanismele de apărare ale organismului.
• tot la nivelul peretelui celular există acizi teicoici, care ajută la atașarea stafilococilor de suprafețele mucoaselor.

       Stafilococul auriu secretă un număr mare de toxine:

• 5 enzime citolitice, care sunt capabile să lezeze membranele celulareși deci să distrugă celulele; acestea sunt alpha, beta, gama hemolizinele și leucocidina; după cum le spune și numele, hemolizinele au ca principal rol hemoliza – distrugerea eritrocitelor, dar ele pot distruge și alte tipuri de celule având un rol important în producerea leziunilor tisulare; leucocidinele atacă și distrug leucocitele.
• exfoliantina, ce determină leziuni la nivelul epidermului cu exfoliere consecutivă; este responsabilă de apariția dermatitei exfoliativeîn cadrul sindromului stafilococic al pielii opărite (frecventă la copiii mici).
• toxina-1 a socului toxic, responsabilă de sindromul toxic caracterizat prin: febră, hipotensiune, erupțieurmată de descuamare și afectarea mai multor organe interne.
• enterotoxină(sunt 5, notate de la A la E), responsabile de toxiinfecțiile alimentare cu stafilococ, ele fiind rezistente la aciditatea gastrică și rezistă 30 de minute la temperatura de 100 °C, ceea ce semnifică faptul că alimentele contaminate cu enterotoxină stafilococica nu devin inofensive prin fierbere; aceste enterotoxine se pare că au acțiune și asupra sistemului nervos central, ceea ce explica vărsăturile severe ce apar uneori în toxiinfecțiile alimentare.

De asemenea, stafilococul secretă un număr de enzime care au diverse roluri în patogenitate, dar care sunt utilizate și ca markeri în diagnosticul infecțiilor stafilococice:

• coagulaza, care poate converti fibrinogenulîn fibrină și este un marker al virulentei S. aureus
• catalaza, care protejează bacteria de acțiunea apei oxigenate
• hialuronidaza, care hidrolizează acidul hialuronicdin țesutul conjunctiv, favorizând astfel diseminarea infecției
• fibrinolizina, care dizolvă cheagurile de fibrină, fiind un factor de difuziune al infecției
• lipazele, care hidrolizează lipidele, ceea ce-i permite bacteriei să supraviețuiască și să invadaze pielea, țesutul subcutanat și ariile sebacee ale organismului
• nucleaze, marker pentru S. aureus
• penicilinazesau beta-lactamaze, enzime care inhibă penicilina și antibioticele beta-lactaminice, ceea ce-i conferă rezistență bacteriei la tratamentul cu penicilină si alte antibiotice similare.

Manifestări clinice produse de S.aureus

Manifestările clinice ale infecțiilor produse de stafilococul auriu se datorează fie toxinelor secretate de acesta – intoxicații, fie înmulțirii bacteriene – infecții. Intoxicatiile stafilococice sunt:

• sindromul pielii opărite
• toxiinfecția alimentară
• sindromul toxic

Principalele infecții sunt cele purulente, dintre care cele mai frecvente sunt:

• infecții ale pielii: furuncule, acnee, foliculite, orjelet, suprainfecțiile plăgilor
• infecțiile țesutului subcutanat: mastite, hidrosadenite, abcese
• infecții respiratorii: faringite, bronșite, pneumonii, empieme
• infecții ale scheletului: artrite, osteomielite
• infecții generalizate: meningite, septicemii, endocarditecu diseminări secundare cu formare de abcese în diferite organe